Până la 15 ani de închisoare: PG propune pedepse mai dure pentru traficul ilegal de arme

Procuratura Generală (PG) a elaborat un proiect de lege, menit să consolideze cadrul legal privind combaterea circulației ilegale a armelor, munițiilor și componentelor esențiale ale acestora. Inițiativa urmărește sporirea securității publice, prevenirea criminalității violente și armate și alinierea legislației naționale la standardele internaționale.

Conform proiectului, pedepsele propuse variază de la amenzi și muncă neremunerată în folosul comunității, până la închisoare de până la 15 ani, în funcție de gravitatea faptei și circumstanțele comiterii acesteia. De asemenea, persoanele juridice vor putea fi trase la răspundere penală pentru implicarea în traficul ilicit de arme.

Prevederile proiectului de lege:

  • Proiectul de lege ferenda propune o reformulare amplă a articolului 290 din Codul penal („purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea, modificarea construcției ori a marcajului sau comercializarea ilegală a armelor ori a munițiilor, a componentelor esențiale ale armelor, precum și sustragerea acestora”) și introducerea în Codul penal a unui nou articol – 290¹, care reglementează distinct circulația ilegală a armelor și munițiilor interzise în circuitul civil. Proiectul de lege propune îmbunătățirea actualelor prevederi ale cadrului normativ care, urmează să reglementeze și următoarele fapte prejudiciabile:
  • delimitarea clară între armele neletale și letale supuse autorizării și armele de foc interzise în circuitul civil;
  • incriminarea detaliată a tuturor formelor de trafic ilegal: procurare, deținere, transport, fabricare, asamblare, modificare, distribuire, intermediere și comercializare;
  • sancționarea distinctă a transformării armelor de tip airsoft, Flaubert, cu aer comprimat sau de recuzită în arme de foc;
  • introducerea unor pedepse mai severe pentru faptele comise în grup, de grupuri criminale organizate sau care implică arme automate și semiautomate;
  • reglementarea expresă a fabricării ilegale a armelor din componente esențiale traficate ilicit sau fără marcaj corespunzător.

Procuratura Generală subliniază că inițiativa legislativă este determinată inclusiv de riscurile sporite generate de conflictul armat din Ucraina, care a condus la creșterea disponibilității armelor și munițiilor pe piața neagră în regiune. În acest sens, autoritățile consideră că regimul sancționator actual nu mai reflectă gravitatea reală a fenomenului și nu are un efect suficient de descurajare.

Totodată, proiectul ține cont de evoluțiile tehnologice care permit conversia armelor neletale în arme de foc, fabricarea artizanală sau modificarea marcajelor, aspecte insuficient reglementate în prezent. Iată câteva măsuri de la autorități.

  • extinderea și clarificarea clauzei de liberare de răspundere penală pentru persoanele care contribuie activ la descoperirea și contracararea infracțiunilor de trafic de arme, prin autodenunțare, predarea benevolă a armelor sau divulgarea rețelelor infracționale. Această măsură are un pronunțat caracter preventiv și urmărește destructurarea circuitelor ilegale a armelor de foc.
  • proiectul nu implică cheltuieli bugetare suplimentare și nu necesită crearea unor structuri noi. Impactul social estimat constă în creșterea nivelului de securitate publică, reducerea circulației armelor ilegale și diminuarea riscului de incidente violente.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Proiectul de lege urmează a fi examinat în procedură parlamentară urmând a trece prin toate etapele de legiferare.

Articolul Până la 15 ani de închisoare: PG propune pedepse mai dure pentru traficul ilegal de arme apare prima dată în Realitatea.md.