Se simt amenințați furnizorii de apropiata intrare pe piața concurențială a celui mai mare producător național de gaze? Declarațiile șefului AFEER

Românii vor putea în curând să încheie contracte de furnizare a gazelor naturale cu un nou actor pe această piață, Romgaz, care este în același timp și cel mai mare producător de gaze naturale, într-o mișcare similară cu cea a Hidroelectrica pe piața concurențială a energiei naturale.

„Competiția ne ajută și pe noi”

„Intrarea Romgaz pe furnizare înseamnă competiție mai mare, ceea ce nu poate fi decât bine pentru consumatori. Competiția ne ajută și pe noi să ne îmbunătățim serviciile”, a declarat Laurențiu Urluescu pentru Mediafax.

Întrebat dacă crede că statutul de producător ar fi unul care ar aduce companiei Romgaz un avantaj competitiv neloial pe care să îl semnaleze Consiliului Concurenței, președintele AFEER s-a arătat conciliant sub rezerva unui comportament economic corect.

„Nu pot comenta în ceea ce privește avantajul lor. Cât timp respectă legile competiției, vor fi în piață alături de ceilalți furnizori mici și mari, iar autoritățile nu îi vor favoriza, nu văd de ce să ne plângem”, a precizat reprezentantul furnizorilor.

Când vor fi trimise primele oferte

Conducerea Romgaz își propune să finalizeze pregătirile de natură logistică săptămânile viitoare, astfel încât să poată trimite oferte de abonamente și să înceapă livrarea efectivă pentru clienți casnici și non-casnici mici concomitent cu ridicarea plafonării și pe segmentul de gaze naturale, după cum a declarat șeful Romgaz, Răzvan Popescu, pentru Mediafax.

„Estimăm că primele oferte de furnizare de gaze naturale în regim concurențial către clienții casnici şi non-casnici mici vor putea fi lansate pe piață spre sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie, urmând ca livrările să fie demarate din luna aprilie 2026, odată cu finalizarea actualei scheme de plafonare și compensare”, a spus Răzvan Popescu, pe 9 ianuarie.

Intrarea pe piață a Romgaz este așteptată că ducă la o scădere a prețului pentru consumatori, așa cum a declarat chiar ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la începutul săptămânii, atunci când a fost întrebat de viitorul schemei de plafonare și compensare a prețurilor la gaze naturale, în vigoare până la 31 martie.

Astfel, în conferința de presă din 19 ianuarie, Bogdan Ivan a reiterat că sunt furnizori care au prețuri sub prețul plafonat și a precizat că după o sincronizare cu producătorii de gaze, cu distribuitorii de gaze naturale, s-a asigurat că există suficientă lichiditate în piață spre deosebire de energia electrică și România produce suficiente gaze încât să fie în foarte puține locuri în care să depindem de importuri.

„Este un lucru care ne dă un confort și aproape garanția că din luna aprilie nu o să crească prețurile la gaze naturale după ce se va expira schema de plafonare, pe de o parte. Pe de altă parte, am fost informat de intenția, pe care o salut, cea a companiei Romgaz de a opera și ca operator de furnizare a gazele naturale, ceea ce mi se pare că este extrem de important și acest lucru automat va aduce o concurență în această piață, ia concurența știm cu toții că e cea care va aduce o scădere a prețurilor finale”, a spus Bogdan Ivan.

Cazul Hidroelectrica

Cazul Hidroelectrica a arătat clar, conform datelor obținute în premieră de Mediafax, că românii au migrat masiv de la furnizorii lor atunci când cel mai mare producător de energie electrică a intrat pe piața concurențială a furnizării, ajungând la un portofoliu de peste un milion de clienți la finalul anului trecut.

Un val consistent de noi clienți a venit și mai ales în proximitatea expirării schemei de plafonare la energie din vara trecută, când Hidroelectrica a lansat cel mai mic preț pentru abonamentele încheiate după reliberalizarea prețului.

Hidroelectrica a atins un nou record istoric de clienți atrași într-o singură zi, de Black Friday, de 14.000 de noi contracte, furnizorul crescându-și portofoliul cu peste 4% în cele patru zile ale campaniei promoționale.

Hidroelectrica este o companie controlată de stat, listată la Bursa de Valori București, care deține, prin Ministerul Energiei, 80,05% din acțiuni.

Ce cotă de piață are Romgaz

Conform celui mai recent raport de monitorizare a piaței gazelor naturale publicat ANRE, pentru în luna octombrie 2025, pe piaţa de gaze naturale activau 12 producători, 75 de furnizori, pe lângă operatorii de sistem și transportai pieței centralizate, de distribuție, înmagazinare și traderi.

Romgaz conduce în topul 3 al producătorilor, cu o cotă de piață la date menționată de 52,51%, urmat de OMV Petrom (34,28%) și Black Sea Oil & Gas (8,22%).

Piața furnizării, în funcție de numărul de clienți, era dominată în octombrie de doi operatori, Engie România (45,16%) și E.On Energie România (40,68%), urmați, la mare distanță, de PPC Energie (5,80%).

Grupul Romgaz, la care acționar principal este statul român, prin Ministerul Energiei, cu o participație de 70%, este format din Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. ca societate mamă și filialele SNGN Romgaz SA – Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale Depogaz Ploiești SRL și Romgaz Black Sea Limited, ambele deținute în proporție de 100% de Romgaz.

Publicat
Din categoria Politic