Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat cauzele lui Adrian Glijin, Vadim Pogorlețchi și Alexandr Rjavitin, Guvernelor Republicii Moldova și Federației Ruse. În total sunt 18 cauze reclamate de pretinse detenții ilegale și rele tratamente comise în regiunea transnistreană, transmite IPN.
Dosarele depuse de cetățenii din regiunea transnistreană vizează, în principal, privări ilegale de libertate, condiții inumane de detenție, percheziții arbitrare, restricții de circulație și alte abuzuri comise de structurile nerecunoscute din regiunea transnistreană.
Potrivit avocatului Asociației Promo-LEX, Vadim Vieru, decizia Curții demonstrează că regiunea transnistreană nu este în afara legii și că persoanele responsabile de încălcarea drepturilor omului pot fi trase la răspundere. Totodată, Promo-LEX atrage atenția că hotărârile CEDO generează presiune juridică și financiară asupra autorităților responsabile, inclusiv prin obligarea la plata despăgubirilor.
Vadim Pogorlețchi a fost reținut de structurile de securitate din regiunea transnistreană, inițial sancționat contravențional, apoi ținut în detenție și acuzat penal, fiind privat de dreptul la vizite și supus unor percheziții domiciliare.
Totodată, Alexandr Rjavitin afirmă că a fost încorporat forțat în structurile militare din regiunea transnistreană, deținut în condiții inumane și lipsit ilegal de libertate, după ce a dezertat, fiind ulterior obligat să revină în serviciul militar.
Iar Adrian Glijin este deținut de autoritățile din regiunea transnistreană sub acuzația de „trădare”, fără a avea acces la familie, în timp ce rudele sale reclamă percheziții ilegale și confiscarea bunurilor.
Celelalte cauze comunicate de CEDO îi vizează pe Olga Kruglova, Serghei Vardiașvilii, Alexandr Paslari, Dmitri Nemcenco, V.H. și E.H., Liudmila Cașutchina, S.A., Vasilii Caraman, C.M., Alexandr Eremenco, Vitali Mihalachi, Ruslan Lomaca, Iurie Coțofan, Vladimir Dudnic, soții Victor Pleșkanov și Oxana Lopușneac.
The post CEDO a transmis cauzele Glijin, Pogorlețchi și Rjavitin Guvernelor Moldovei și Rusiei appeared first on ipn.md.