Sistem de depozit: fără gestionare corectă, ambalajele pot ajunge tot la gunoi, expert

Implementarea sistemului de depozit pentru ambalaje, anunțată ca o soluție pentru reducerea poluării, vine cu riscuri, dacă nu va fi gestionat corect. Economistul Veaceslav Ioniță avertizează că, în lipsa unor reglementări clare și a unui control strict, ambalajele ar putea continua să ajungă la gunoi, iar banii colectați din garanții să rămână la administratorii sistemului, fără impact real asupra mediului, transmite IPN.

Potrivit expertului, problema principală ține de dezechilibrul dintre actorii implicați și lipsa de transparență în gestionarea fondurilor. Totodată, Veaceslav Ioniță spune că Guvernul trebuie să fie actor activ, nu simplu observator. „Nu este doar o problemă de mediu, ci una care trebuie rezolvată prin pârghii economice bine gândite. Dacă rezolvăm problema ecologică, dar creăm una economică, nu am câștigat nimic”, menționează economistul.

Potrivit estimărilor, odată cu introducerea sistemului de depozit, consumatorii vor achita o garanție de 2 lei pentru fiecare produs ambalat, sumă care va fi recuperată la returnarea recipientelor în punctele speciale de colectare. Analizele arată că, în 2026, rulajul anual al sistemului ar putea ajunge la aproximativ 1,1 miliarde de lei, dintre care în jur de 60% din această sumă ar reveni populației. Economistul precizează că diferența ar rămâne la administratorii sistemului, iar pe termen mediu valoarea garanțiilor nerestituite ar putea ajunge la câteva miliarde de lei, fapt care, potrivit lui, ridică semne de întrebare privind modul de gestionare și control al acestor fonduri.

Reieșind din experiența altor țări care au implementat mecanismul, expertul constată că, dacă în primul an se reușește colectarea a doar 55% din ambalaje, atunci după 5 ani se poate ajunge la o rată de colectare de 80%, ceea ce înseamnă că, în primii ani, sistemul ar putea genera peste 2 miliarde de lei anual din garanții nerestituite.

Veaceslav Ioniță atrage atenția că succesul sistemului depinde de reguli clare, transparență și control public. Potrivit lui, modul în care sunt colectați și gestionați banii trebuie să fie clar și verificabil. El a explicat că doar astfel sistemul de depozit poate deveni un instrument real de reducere a poluării, și nu o sursă de profit fără beneficii pentru mediu.

The post Sistem de depozit: fără gestionare corectă, ambalajele pot ajunge tot la gunoi, expert appeared first on ipn.md.