Un polițist a fost condamnat la închisoare pentru corupere pasivă, după ce ar fi cerut bani pentru a nu divulga locul aflării unui moldovean, dat în căutare de autoritățile române. Instanța a dispus ca din cei șase ani aplicați, doar jumătate de termen să fie executat în penitenciar de tip semiînchis, transmite IPN.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, inculpatul activa la Inspectoratul de Poliție Râșcani și deținea funcția de ofițer de investigații. În aprilie 2020, el a pretins 500 de euro de la bărbatul dat în căutare, promițând că nu va comunica statului solicitant informații despre locul în care se afla.
Până la menținerea sentinței, inculpatul are interdicția de a părăsi țara. Totodată, a fost menținut sechestrul asupra bunurilor lui. Instanța a mai dispus aplicarea unei amenzi de 300 de mii de lei și interdicția de a ocupa funcții publice timp de șapte ani.
The post Un polițist, condamnat pentru corupție, va executa doar jumătate de termen appeared first on ipn.md.