În perioada ianuarie–decembrie 2025, încasările la impozitul pe venit achitat de persoanele fizice care dau în chirie bunuri imobile au crescut cu 27,2%, ajungând la 95,3 milioane lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024, potrivit Serviciului Fiscal de Stat (SFS).
Fiscul precizează că, în urma acțiunilor de informare și conformare voluntară, au fost identificate 1 901 persoane care transmit în locațiune bunuri imobile. În plus, în urma a 283 de controale fiscale, la buget au fost calculate suplimentar 654 400 lei plăți de bază, 64 000 lei majorări de întârziere și au fost aplicate amenzi în valoare totală de 36 000 lei.
Numărul contractelor de locațiune a crescut semnificativ: în 2025 au fost înregistrate 33 696 contracte, cu 29,2% mai multe decât în perioada similară a anului 2024.
Ce trebuie să știe persoanele fizice care dau în chirie:
- Impozitul pe venit este de 7% din valoarea lunară a contractului;
- Contractul de locațiune trebuie înregistrat la SFS în termen de 7 zile de la încheiere;
- Impozitul se achită lunar, cel târziu până la data de 25 a lunii curente;
- Obligațiile fiscale se aplică și în cazul în care imobilele sunt oferite prin platforme precum Booking, Airbnb și altele.
Ghidul oficial pentru înregistrarea contractului poate fi consultat pe site-ul Serviciului Fiscal de Stat.