
Aproximativ 1.500 de persoane au fost acționate în judecată de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) pentru că nu și-au procurat, pe parcursul anului 2025, primele de asigurare obligatorie medicală în sumă fixă, așa cum prevede legislația.
Potrivit Radiomoldova.md, restanțierii nu au reacționat la penalitățile aplicate de CNAM – câte 0.1% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere, motiv pentru care instituția s-a adresat în instanța de judecată.
Peste 18.000 de lei, cu tot cu penalități
Familia Stropșa din Chișinău nu a ajuns la judecată, pentru că a acceptat să achite polița medicală și penalitățile imediat ce a primit notificarea acasă.
„Soțul meu este de origine străină și nu este asigurat medical în R. Moldova. Când are nevoie, merge la clinicile medicale private și, prin urmare, nu și-a cumpărat poliță. La sfârșitul anului trecut, CNAM ne-a notificat că avem de plătit peste 18.000 de lei pentru prima de asigurare a soțului, plus penalități. Nu ni s-a părut corect, dar am achitat, pentru că nu am vrut să umblăm prin judecăți”, a declarat Maria Stropșa, pentru Moldova 1.
Acționarea în instanță nu are scopul de a constrânge persoanele să achite prima de asigurare, ci reprezintă o măsură legală de recuperare a datoriei față de fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală, aplicată doar după ce plata nu a fost efectuată benevol, au precizat, pentru Teleradio-Moldova, reprezentanții CNAM.
Compania are la dispoziție trei ani pentru a recupera astfel de datorii.
„Potrivit legii, termenul de prescripție pentru recuperarea primelor de asigurare și a penalităților este de trei ani. Acest termen este suspendat pe perioada amânării sau eșalonării plății, ceea ce înseamnă că CNAM are la dispoziție trei ani pentru a întreprinde acțiuni de recuperare a creanțelor”, a transmis instituția.
Asigurările individuale – 2% din venituri
Potrivit datelor din Sistemul informațional automatizat al asigurării obligatorii de asistență medicală, gestionat de CNAM, 147.679 de persoane s-au asigurat în mod individual pe parcursul anului 2025, inclusiv până pe 31 martie, perioadă în care au fost aplicate facilități la achitarea primei în sumă fixă.
Acestea au achitat în total 364 de milioane de lei sau circa 2% din veniturile fondurilor de asigurare obligatorie de asistență medicală, care au constituit aproape 17.5 miliarde de lei în anul trecut. Principala sursă de venituri a fost reprezentată de contribuțiile procentuale din salariu (câte 9% lunar – n.r.) și din alte recompense, peste 9.4 miliarde de lei, urmate de transferurile din bugetul de stat, 7.3 miliarde de lei, potrivit sursei citate.
Prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă a fost de 12.636 de lei în 2025, sumă rămasă neschimbată și pentru anul 2026.
Totuși, proprietarii de terenuri care și-au procurat prime de asigurare în sumă fixă până la 31 martie au beneficiat de reduceri și au achitat doar câte 1.264 de lei, comercianții independenți – câte 1.895 de lei, fondatorii de întreprinderi individuale și gospodării țărănești, străinii cu drept de ședere permanentă etc. – câte 2.527 de lei, mediatorii, notarii, avocații, executorii judecătorești, experții judiciari sau persoanele care exercită independent profesia de medic de familie – câte 5.054 de lei.
Sursa citată mai scrie că după data de 31 martie 2025, persoanele neangajate, care nu au achitat prima de asigurare, urmau să achite suma de 12.636 de lei și o penalitate de 0.1% pentru fiecare zi de întârziere.
Fără reduceri pentru notari, avocați și interpreți în 2026
Deși mărimea primei de asigurare medicală obligatorie a rămas aceeași pentru anul curent – 12.636 de lei, anumite categorii de persoane care se asigură în mod individual nu mai beneficiază de facilități, așa ca până în anul trecut.
Astfel, persoanele neangajate care exercită profesia de notar, avocat, executor judecătoresc, expert judiciar, mediator, interpret, traducător și administrator autorizat sau cele care exercită independent profesia de medic de familie vor achita câte 12.636 de lei.
De reduceri vor beneficia, până la 31 martie, doar proprietarii de teren cu destinație agricolă, persoanele fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor, fondatorii de întreprindere individuală și de gospodărie țărănească, deținătorii de patentă, arendașii, arendatorii, persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal, cetățenii străini cu drept de ședere provizorie sau permanentă în Republica Moldova, alți cetățeni care nu sunt angajați și nici asigurați de Guvern. Aceștia vor plăti câte 2.527 de lei până la sfârșitul lunii martie sau 80% din valoarea primei stabilite pentru anul 2026.
Persoanele care nu se vor asigura în termenul legal vor plăti, de la 1 aprilie, prima în mărime deplină, adică 12.636 de lei, și penalitate pentru fiecare zi de întârziere.
De la 1 ianuarie 2026, mărimea penalității pentru neachitarea în termenul legal a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă a fost redusă și este calculată după o formulă stabilită în Codul fiscal – câte 0.0301% pentru fiecare zi de întârziere. Statutul de persoană asigurată în mod individual este acordat de CNAM din data achitării primei AOAM în sumă fixă și este valabil până pe 31 ianuarie 2027.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Menționăm că, în Republica Moldova, principalele categorii de plătitori la fondurile de asigurare medicală, un sistem care se bazează pe obligativitate și solidaritate, sunt persoanele angajate, care achită prima de asigurare sub formă de contribuție procentuală din salariu (câte 9% lunar – n.r.), și persoanele care sunt obligate să se asigure în mod individual, prin achitarea primei în sumă fixă.
„CNAM are obligația legală de a solicita achitarea primei de asigurare de la persoanele care trebuie să se asigure în mod individual și are capacitatea să acționeze în judecată pe toți cei care nu-și onorează această obligație. Recuperarea datoriilor se face în mod uniform și egal pentru toți, conform legislației în vigoare, fără criterii selective sau subiective”, a mai precizat Compania Națională pentru Asigurări în Medicină pentru sursa citată.
Articolul CNAM a dat în judecată circa 1.500 de persoane pentru neplata asigurării medicale în anul 2025 apare prima dată în Realitatea.md.