Rețele electrice afectate de polei: peste 25 de mii de consumatori au rămas fără curent

Peste 25 000 de consumatori din sudul, centrul și nordul Republicii Moldova au rămas temporar fără energie electrică duminică și luni. Ministerul Energiei a explicat că întreruperile au fost cauzate de polei și ghețuș, care au afectat rețelele de distribuție, transmite IPN.

În sud și centru, operatorul Premier Energy Distribution a raportat deconectări în 13 localități, afectând 3 549 de consumatori racordați la rețeaua de tensiune joasă.

RED-Nord a înregistrat întreruperi cu durata mai mare de trei minute, afectând 21 661 de consumatori, dintre care 1 330 noncasnici. Majoritatea consumatorilor casnici – aproape 1 839 – au fost reconectați în cel mult o oră. Cele mai multe întreruperi au survenit noaptea și dimineața.

La nivelul rețelelor de transport de energie electrică trei linii de 110 kV au fost afectate. Operatorul sistemului de transport, Moldelectrica, a efectuat comutări în stații, pentru restabilirea alimentării, procesul fiind finalizat în aceeași dimineață.

În Chișinău, principalul furnizor de energie termică și producător de energie electrică, SA Termoelectrica, a fost afectat pe 25 ianuarie, la ora 07:23, de o cădere de tensiune pe linia de 110 kV „Chișinău – Horești”. Incidentul a influențat temporar funcționarea sistemului centralizat de încălzire din capitală.

Din această cauză, opt stații de pompare și Centrala termică Vest au fost oprite temporar, iar în zona suburbană au fost afectate nouă centrale termice, care au fost repornite automat sau de personalul specializat până dimineața, la ora 08:00. Șase stații de pompare s-au repornit în regim automat, iar Centrala termică Vest a fost repornită în două minute.

În urma șocurilor hidraulice, echipele Termoelectrica au depistat și reparat patru deranjamente și au efectuat 23 de deplasări pentru reconectarea punctelor termice, centrale sau individuale. În prezent, întreprinderea înregistrează scurgeri de agent termic și recomandă populației să semnaleze orice indiciu de avarie (aburi sau apă fierbinte) la dispeceratul Termoelectrica, la numărul 022 441 138.

Autoritățile au precizat că la CET Nord și în sistemul de distribuție a gazelor nu au fost incidente.

The post Rețele electrice afectate de polei: peste 25 de mii de consumatori au rămas fără curent appeared first on ipn.md.