Prețurile la produsele din industria prelucrătoare, construcții și servicii ar putea crește cu circa 7% în primul trimestru. Sunt estimările Biroului Național de Statistică (BNS), realizate pe baza Anchetei de conjunctură și a opiniilor managerilor, transmite IPN.
În industria prelucrătoare, managerii prognozează o scădere ușoară de 10% a veniturilor din vânzări, concomitent cu o creștere de 10% a prețurilor produselor industriale.
În sectorul construcțiilor, situația economică este estimată ca fiind stabilă (+3%), iar veniturile din vânzări ar putea scădea ușor (-3%), în timp ce numărul angajaților ar putea crește cu 9%.
În comerțul cu amănuntul și servicii, BNS anticipează o evoluție stabilă a activității economice (+2%), o scădere moderată a ocupării forței de muncă (-1%) și o creștere a prețurilor de vânzare de circa 8%.
Totodată, BNS menționează că în trimestrul IV al anului trecut, 54% din respondenți au raportat limitări în activități economice. Principalele cauze au fost cererea insuficientă pe piață (33,1%), problemele financiare (22,7%), lipsa forței de muncă calificate (21,3%) și impactul războiului din Ucraina (10%).
The post Scumpiri cu 7% în industrie, construcții și servicii – prognoza BNS pentru primul trimestru appeared first on ipn.md.