Alexandru Berlinschii anunță pregătirea modificărilor la Legea cetățeniei: Tinerii din Moldova riscă să rămână apatrizi

Deputatul „Partidului Nostru”, Alexandru Berlinschii, a anunțat inițierea unor demersuri parlamentare și pregătirea unor modificări la noua Lege a cetățeniei, elaborată și aprobată de PAS, în urma căreia tineri din Moldova ajung să fie apatrizi. Parlamentarul a declarat în cadrul unei conferințe de presă că va solicita informații oficiale de la Guvern privind numărul persoanelor deja afectate de noua lege și al celor care s-ar putea confrunta cu această problemă în perioada următoare.

„Voi cere organizarea de audieri publice pe platforma Comisiei juridice, numiri și imunități, din care fac parte. ⁠La audieri vor fi invitați reprezentanți ai Ministerului Justiției, reprezentanți ai Agenției Servicii Publice, dar și experți din societatea civilă și juriști specializați în dreptul cetățeniei”, a mai spus Alexandr Berlinschii.

Deputatul a precizat că, împreună cu echipa sa, lucrează la un proiect care să modifice cel puțin două articole din noua Lege a cetățeniei și să ajusteze o hotărâre de Guvern conexă.

Pe 24 decembrie 2025, au intrat în vigoare modificările la Legea cetățeniei. Proiectul a fost înregistrat în Parament pe 19 iunie 2025, votat în prima lectură pe 27 iunie și adoptat definitiv pe 10 iulie, într-un interval de 21 de zile. Ritmul este considerat de către deputat „Partidului Nostru” prea rapid pentru o asemenea lege.

După aplicarea noilor prevederi, au apărut probleme care afectează direct tineri născuți în Republica Moldova, dar și tineri născuți peste hotare ai căror părinți sunt moldoveni. Unii dintre ei și-au pierdut cetățenia pentru că nu și-au perfectat la timp buletinul de identitate, deși dețin certificate de naștere eliberate de autoritățile moldovenești.

„Practic, acești oameni au fost lipsiți de cetățenia Republicii Moldova nu din vina lor, ci din cauza unei legi prost gândite”, a afirmat deputatul.

Berlinschi califică situația drept una „absurdă și discriminatorie”, menționând că tinerii vizați sunt puși acum în situația de a dobândi cetățenia propriei țări prin proceduri similare celor aplicate cetățenilor străini. El spune că ar fi vorba despre o încălcare a dreptului la cetățenie și a principiilor de bază ale statului de drept.

Deputatul a subliniat că problema trebuie corectată urgent, susținând că statul nu ar trebui să ajungă în situația de a-și transforma propriii cetățeni în apatrizi și că cetățenia Republicii Moldova reprezintă un drept fundamental, nu un privilegiu.

[bzplayer youtube=”https://youtu.be/X75oHva_Fl0″ muted=”false”]

Articolul Alexandru Berlinschii anunță pregătirea modificărilor la Legea cetățeniei: Tinerii din Moldova riscă să rămână apatrizi apare prima dată în Realitatea.md.