CCF Moldova lansează o campanie care ar ajuta ultimii 400 de copii din orfelinate să-și găsească o familie

Deși Republica Moldova a reușit să reducă numărul copiilor din orfelinate cu 96% în ultimele decenii, sistemul rezidențial mai găzduia, la finele anului 2025, aproape 400 de copii. Aceștia reprezintă cele mai complexe cazuri, pentru care statul nu a dezvoltat încă soluții alternative, constată Liliana Rotaru, președinta Asociației „Copil, Comunitate, Familie” (CCF Moldova).