A murit Maria Scheip-Constantinescu, triplă campioană mondială la handbal

„Handbalul românesc își ia rămas-bun de la una dintre marile sale campioane. Maria Scheip-Constantinescu, triplă campioană mondială și multiplă campioană națională, s-a stins din viață”, a anunțat luni Federația Română de Handbal printr-un mesaj publicat pe rețele de socializare. 

Alături de echipa națională, Maria Scheip-Constantinescu a devenit campioană mondială în 1956, 1960 și 1962. 

În plan intern, sportiva a evoluat pentru Progresul Brașov și Rapid București, echipe cu care a obținut multiple titluri naționale și trofee europene. Cea mai importantă performanță a fost câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1964 alături de Rapid. 

„După încheierea carierei sportive, și-a dedicat viața formării tinerelor generații, activând ca profesor de educație fizică până în anul 1990. În 2009, i-au fost recunoscute meritele prin acordarea Ordinului „Meritul Sportiv”, clasa I”, se mai arată în mesajul de pe Facebook. 

Federația Română de Handbal a transmis condoleanțe familiei și celor apropiați și anunță că înmormântarea va avea loc  marți, la ora 12:00, la Cimitirul Bellu.

Publicat
Din categoria Politic