În ultimele zile, utilizatori ai TikTok au semnalat probleme la postarea clipurilor ce denunță acțiunile Immigration and Customs Enforcement (ICE). Se întâmpla în special cu cele încărcate pe fondul protestelor din Minneapolis declanșate după moartea lui Alex Pretti, un asistent medical împușcat de agenți federali, scrie CNN.
Printre cei afectați se numără comedianta Megan Stalter. Ea a încercat în repetate rânduri să publice un mesaj video de mobilizare împotriva raidurilor ICE care vizează comunitatea creștină. Materialul a circulat pe Instagram, dar nu a putut fi publicat pe TikTok. Presupunând că este vorba de cenzură, artista și-a închis ulterior contul.
Reacții politice, suspiciuni și poziția oficială TikTok
Situația a ajuns și în atenția politicienilor. Senatorul democrat Chris Murphy a avertizat că o eventuală cenzurare a conținutului politic pe TikTok ar reprezenta „o amenințare gravă la adresa democrației”. Totuși nu există dovezi clare privind o intervenție intenționată.
Tensiunile sunt amplificate de faptul că operațiunile TikTok în SUA au trecut recent sub controlul unui joint-venture cu capital american majoritar. Acesta a rezultat în urma presiunilor administrației Donald Trump.
Compania respinge acuzațiile de cenzură politică. Reprezentanții TikTok explică că problemele au fost provocate de o pană de curent într-un centru de date. Incidentul ar fi dus la întârzieri în procesarea și distribuirea videoclipurilor. Potrivit acestora, defecțiunile au afectat tot conținutul, nu doar materialele legate de ICE.
Schimbarea proprietății și lipsa de transparență
În noua structură de proprietate, Oracle va stoca datele utilizatorilor americani într-un „cloud securizat” din SUA . De asemenea va avea un rol semnificativ în moderarea și siguranța conținutului. Specialiști în etică digitală subliniază însă că algoritmii TikTok sunt insuficient de transparenți, ceea ce face dificilă verificarea unor eventuale intervenții deliberate.
„Chiar dacă nu există o cenzură intenționată, efectul asupra încrederii publicului este real”, notează experții, amintind de scepticismul tot mai mare față de marile platforme online.
Datele companiilor de analiză indică o creștere bruscă, de aproape 150%, a dezinstalărilor TikTok în SUA comparativ cu media ultimelor luni. Unii creatori se îndreaptă rapid către alternative precum Substack sau Patreon. Alții aleg să ramână încă pe platformă, încercând să evite filtrele de cenzură prin diverse mesaje codificate.