
O femeie de 58 de ani din raionul Telenești a fost condamnată la doi ani și șase luni de închisoare pentru coruperea alegătorilor. Potrivit sentinței pronunțate luni, 26 ianuarie, șase luni vor fi executate în penitenciar, iar restul pedepsei a fost suspendat condiționat, cu un termen de probă de doi ani.
„Potrivit probelor administrate, în perioada electorală a alegerilor prezidențiale și a referendumului republican din 20 octombrie 2024, inculpata a acționat cu intenție directă, în complicitate cu alte persoane aflate în curs de identificare, în interesul unui bloc electoral.
Aceasta a racolat mai mulți alegători din satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, determinându-i să își exercite dreptul de vot în favoarea candidatului blocului electoral și să participe la referendum cu opțiunea „NU”, în schimbul unor sume de bani”, transmite Procuratura Generală (PG).
În perioada august-septembrie 2024, inculpata a transmis personal bani în diferite sume, cuprinse între 500 de lei și 200 de dolari, mai multor persoane, în vederea influențării opțiunii lor electorale. Astfel, în urma acestor acțiuni, femeia a fost pusă sub învinuire și condamnată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 181¹ alin. (1) Cod penal, darea de bani în scopul determinării alegătorului să își exercite drepturile electorale.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău.
Articolul Alegători din Crocmaz plătiți să voteze „NU” la referendum: O femeie, condamnată pentru corupere electorală apare prima dată în Realitatea.md.