
Programul MoveUp, primul program integrat de instruire profesională în domeniul logisticii și managementului lanțului de aprovizionare din Republica Moldova, a fost lansat oficial la data de 26 ianuarie 2026, la Chișinău. La program s-au înscris aproximativ 120 de manageri și specialiști din sectoarele transport, logistică, operațiuni, achiziții, producție, retail și e‑commerce.

Programul, oferit gratuit, este implementat de Supply Chain Management Center (România), în cooperare cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), și este condus de International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice al Elveției (SECO). MoveUp face parte din proiectul regional Logistics Services Project, implementat în Ucraina, Moldova, Serbia și Albania, având ca obiectiv consolidarea competențelor logistice și îmbunătățirea competitivității sectorului privat.
„Dezvoltarea capitalului uman și consolidarea competențelor manageriale și operaționale ale companiilor sunt o prioritate și la fel de esențiale pentru îmbunătățirea competitivității și susținerea unei creșteri durabile a afacerilor. Programe precum MoveUp răspund direct necesităților companiilor care operează într‑un mediu economic în continuă schimbare”, a declarat Sergiu Harea, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
„Interesul puternic și numărul mare de participanți confirmă relevanța instruirilor practice în logistică în Moldova și în întreaga regiune”, a menționat Adriana Pălășan, Director Supply Chain Management Center, o instituție de top din România, cu peste 20 de ani de experiență în formare profesională.
Lansarea programului răspunde cererii tot mai mari din partea companiilor din Republica Moldova pentru expertiză practică, aliniată la standardele internaționale, menită să contribuie la eficientizarea operațiunilor logistice, creșterea rezilienței și integrarea mai bună în lanțurile regionale și globale de aprovizionare.
„Prin dotarea profesioniștilor în logistică cu competențe aliniate cerințelor pieței, standardelor europene și internaționale, precum și lanțurilor globale de aprovizionare, această inițiativă sprijină competitivitatea sectorului privat, integrarea economică și crearea de locuri de muncă în întreaga regiune”, a declarat Felicia Pricop, Manager de Proiect IFC.

Programul MoveUp face parte din eforturile regionale mai ample ale IFC de modernizare a serviciilor logistice și de sprijinire a dezvoltării sectorului privat prin perfecționarea competențelor și îmbunătățirea eficienței operaționale.
Programul cuprinde 6 module pe parcursul a 6 luni (4 module de 2 zile: 1 zi de instruire cu participare fizică la Chișinău, în sediul Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova + 1 zi online; și 2 module de 1 zi online); Participanții vor avea acces la materiale de instruire online iar la finalizarea programului vor fi oferite certificate de participare!

Pentru mai multe informații, vizitați:
https://chamber.md/blog/2025/12/26/invitatie-de-participare-la-programul-de-instruire-moveup/
Articolul Primul program de competențe în logistică lansat în Republica Moldova apare prima dată în Realitatea.md.