Calea Ferată din Moldova a pus în funcțiune un centru de monitorizare video, cu sprijinul SUA

Un centru de supraveghere video a fost pus în funcțiune la întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM). Sistemul de monitorizare a fost implementat cu sprijinul Guvernului Statelor Unite ale Americii, în contextul Planului Comun de Acțiune Republica Moldova–SUA, transmite IPN.

În cadrul unei ceremonii desfășurate pe 27 ianuarie, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Chișinău, Nick Pietrowicz, a înmânat directorului general al CFM, Serghei Cotelinic, un dispozitiv simbolic de control, marcând astfel transferul oficial al sistemului.

Datorită acestui centru, infrastructura feroviară din întreaga țară va putea fi monitorizată în timp real, prin fluxurile video transmise de camerele de supraveghere instalate în depouri, pe locomotivele trenurilor aflate în circulație, precum și în alte obiective feroviare.

De asemenea, au fost instalate echipamente GPS pentru monitorizarea trenurilor și sisteme de iluminat în puncte strategice de pe traseele feroviare.

Doar în luna decembrie a anului trecut, sistemul de monitorizare a circulației trenurilor a permis economisirea a peste 14 tone de motorină, prin reducerea consumului pentru preîncălzirea locomotivelor în perioadele cu temperaturi scăzute, potrivit conducerii întreprinderii.

The post Calea Ferată din Moldova a pus în funcțiune un centru de monitorizare video, cu sprijinul SUA appeared first on ipn.md.