Un tren cu aproape 200 de pasageri, lovit de drone în Harkov. Sunt cel puțin patru morți

Un tren cu aproape 200 de pasageri a fost lovit marți seara de drone în regiunea Harkov, provocând un incendiu. Serviciul de Stat pentru Situații Excepționale din Ucraina a anunțat că cel puțin patru persoane au decedat în urma atacului rusesc. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat că în orice țară, un atac cu drone asupra unui tren civil ar fi fost considerat un act de terorism, transmite IPN.

Pompierii au raportat că, după stingerea flăcărilor, printre persoanele decedate au fost descoperite fragmente ale altor corpuri neînsuflețite. Aceștia au precizat că numărul exact al victimelor va fi stabilit ulterior, în urma analizelor ADN.

Serviciul de Stat pentru Situații Excepționale din Ucraina a raportat că armata rusă a atacat noaptea trecută regiunile Kiev, Dnepropetrovsk și Zaporojie, provocând incendii, trei morți și 11 răniți. În Bucea, un atac cu dronă a incendiat un apartament într-un bloc cu șapte etaje, iar patru persoane au fost rănite. După stingerea incendiului, au fost găsite cadavrele altor două victime.

În același timp, în urma atacurilor din regiunea Dnepropetrovsk, un bărbat din raionul Sinelnikove a decedat, iar alte cinci persoane au fost rănite. De asemenea, două persoane au fost rănite în urma atacurilor asupra orașului Krivoi Rog, iar mai multe obiecte de infrastructură și automobile au fost avariate.

The post Un tren cu aproape 200 de pasageri, lovit de drone în Harkov. Sunt cel puțin patru morți appeared first on ipn.md.