Premierul britanic Keir Starmer a plecat într-o vizită de trei zile în China

Premierul Regatului Unit, Keir Starmer, a început o vizită de trei zile în China, prima a unui șef de guvern britanic la Beijing după Theresa May în 2018, pentru a pleda pentru un ”parteneriat pragmatic” între cele două țări. Ulterior, Starmer se va deplasa în Japonia, sâmbătă, pentru discuții cu premierul Sanae Takaichi.

În programul vizitei, premierul britanic urmează să se întâlnească cu Zhao Leji, președintele Comitetului permanent al parlamentului chinez, cu președintele Xi Jinping și cu premierul Li Qiang, pentru a discuta teme precum comerțul, investițiile și securitatea națională.

”Aceasta va fi o deplasare cu adevărat importantă pentru noi și vom face progrese reale”, a declarat Starmer în avion, adăugând că va promova ”un parteneriat pragmatic și coerent”. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Guo Jiakun, a afirmat că Beijingul dorește ”să fructifice această ocazie pentru a consolida încrederea politică reciprocă”.

Relațiile Londra – Beijing s-au răcit începând cu 2020, pe fondul noii legi privind securitatea națională în Hong Kong și acuzațiilor reciproce de spionaj. Starmer este însoțit de aproximativ 60 de șefi de companii și reprezentanți ai organizațiilor culturale britanice.

Deși Regatul Unit critică constant China pentru spionaj și ingerințe politice, Starmer a explicat că dialogul este necesar ”pentru a putea aborda punctele de dezacord”. Recent, el a numit China ”amenințare pentru securitatea națională a Regatului Unit”.