Un elev de 13 ani s-a aruncat de la geamul unei școli din Mangalia, după ce a luat o notă mică

Polițiștii din Mangalia au fost sesizați miercuri, în jurul orei 13.08, cu privire la faptul că un minor s-ar fi aruncat de la geamul unei instituții de învățământ din municipiul Mangalia.

Din primele cercetări a reieșit că, pe fondul unei stări de tensiune emoțională provocată de un rezultat școlar, elevul, în vârstă de 13 ani, s-ar fi aruncat de la fereastra sălii de clasă, situată la etajul 1 al unității școlare. Surse locale susțin că elevul ar fi luat nota 3 la matematică.

Incidentul s-ar fi produs în timpul recreației.

Elevul a fost transportat la spital pentru investigații amănunțite.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.

De asemenea, IPJ Constanța anunță că vor fi sesizați reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Constanța și ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

Publicat
Din categoria Politic