O femeie și-a cumpărat casa visurilor, dar bucuria a durat doar o zi: „Am trăit cu frică”

O mamă a doi copii din Essex susține că a avut parte de surpriza vieții sale după ce a cumpărat proprietatea mult visată din localitatea St Osyth, relatează Express.

Vanessa Mitchell, care a crescut în zonă, spune că era „obsedată” de clădirea din secolul al XVI-lea, situată în apropierea casei copilăriei sale.

Zvonurile spuneau că imobilul este bântuit

Deși circulau zvonuri potrivit cărora imobilul ar fi bântuit și știa că, la un moment dat, cineva își luase viața acolo, Vanessa a decis să profite de ocazie și a făcut o ofertă atunci când casa cu două dormitoare a fost scoasă la vânzare.

„Cunoșteam pe cineva care avea prieteni ce locuiseră acolo și care spuneau că este o casă bântuită, dar trebuie să țineți cont că locuiesc în St Osyth – este un sat foarte vechi”, a explicat ea. „Practic, tot satul este plin de astfel de povești, așa că nu m-a deranjat”.

Amintindu-și momentul în care a văzut anunțul de vânzare, Vanessa a povestit într-un podcast:

„Mi-am spus: trebuie să fie a mea. Am intrat complet într-o stare de fixare. Totul a apărut din senin”.

Clădirea istorică este cunoscută sub numele de The Cage, deoarece în secolul al XVI-lea a funcționat ca închisoare pentru femei acuzate de vrăjitorie, cea mai cunoscută fiind Ursula Kemp.

Condamnări pentru vrăjitorie

În cadrul podcastului, realizatorul a oferit mai multe detalii istorice: „Documentele arată că, în acest oraș, 14 femei au fost condamnate pentru vrăjitorie, prima fiind Ursula Kemp. Potrivit surselor istorice, Ursula era o moașă săracă care a intrat în conflict cu o altă femeie din comunitate și a fost acuzată că i-ar fi ucis copilul. A fost închisă în temnița locală, judecată, găsită vinovată și spânzurată”.

La momentul respectiv, Vanessa nu avea copii și lucra ca agent de vânzări. În 2004, a cumpărat proprietatea cu 144.000 de lire sterline și s-a mutat împreună cu prietena ei din copilărie, Nicole, căreia i s-a alăturat ulterior și partenerul acesteia.

La doar 24 de ore după mutare însă, proprietara spune că a simțit pentru prima dată o prezență stranie în locuință.

După 24 ore, „o siluetă plutea în spatele meu”

„Chiar din prima zi ceva nu a fost în regulă”, a povestit ea. „Îmi făceam o cană de ceai. Nicole se plimba prin casă, iar eu, fiind în bucătărie, am crezut că a intrat. Apoi am zărit ceva cu coada ochiului și am auzit un zgomot. Am spus: «Ceaiul tău e gata», dar când m-am întors, nu era nimeni. În schimb, o siluetă mare, neagră, ca o masă amorfă, plutea încet în spatele meu”.

Deși inițial a fost tulburată, Vanessa spune că a încercat să rămână calmă și să observe ce se întâmplă. Pe măsură ce săptămânile au trecut, ea afirmă că a ajuns să trăiască într-o stare continuă de frică, pe fondul intensificării fenomenelor inexplicabile.

„Atmosfera din casă s-a schimbat. Este un sentiment greu de descris, ca un al șaselea simț”, a spus ea.

Printre întâmplările pe care susține că le-a trăit se numără apariții stranii, robinete care porneau singure, uși care se deschideau brusc și chiar o baltă inexplicabilă de sânge pe podea.

„A fost mai rău ca în filme”

Într-un episod deosebit de tulburător, Vanessa afirmă că a fost împinsă în timp ce era însărcinată cu primul copil.

„Pentru mine, a fost mai rău decât multe dintre lucrurile pe care le-am văzut în filme”, a adăugat ea.

După ce colegii de locuință au plecat, Vanessa a rămas singură în casă cu copilul nou-născut și, din cauza fricii, a ales să trăiască într-o singură cameră. După patru ani, a părăsit definitiv locuința și a încercat să o vândă, însă casa a rămas pe piață timp de nouă ani fără a-și găsi un cumpărător.

„Nu aveam alternativă. A trebuit să plec și să-mi duc copilul într-un loc sigur, și asta am făcut”, a spus ea.

Publicat
Din categoria Politic