VIDEO // O posibilă activitate de cămătărie a fost denunțată la PCCOCS

Reprezentanți ai Partidul Democrația Acasă, alături de un grup de cetățeni, au depus un denunț la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale privind o posibilă activitate ilegală de cămătărie.

Potrivit formațiunii politice, denunțul vizează acțiunile unui cetățean pe nume A.B., despre care se afirmă că ar fi desfășurat activități de cămătărie, de pe urma cărora ar fi avut de suferit sute de persoane.

Reprezentanții Partidului „Democrația Acasă” susțin că, în urma vizitei la procuratura specializată, au rămas cu impresia că persoana vizată ar beneficia de protecție la nivel înalt. Formațiunea califică această situație drept una regretabilă și transmite că va insista asupra examinării denunțului.

Până în prezent, PCCOCS nu a oferit o reacție publică la acuzațiile formulate, iar persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției și de dreptul la replică.