Catalog electronic, grade permanente și activități de acasă, soluții MEC pentru debirocratizare

Toate școlile vor trece la catalogul electronic de la 1 septembrie 2026. În plus, profesorii vor avea grade didactice permanente și vor putea lucra de acasă în vacanțe. Măsurile fac parte dintr-un efort al Ministerului Educației și Cercetării de a simplifica munca profesorilor și a directorilor de școli. Inițiativa vizează reducerea sarcinilor administrative și creșterea timpului petrecut cu elevii, transmite IPN.

Noul pachet de măsuri include și simplificarea procedurilor de transfer al elevilor între școli, care vor fi gestionate direct de directori, respectiv părinții nu vor mai fi nevoiți să prezinte dosarele în format fizic. Totodată, frecvența evaluării performanței cadrelor didactice va fi redusă la o dată la șase luni, iar inspecțiile școlare vor fi regândite pentru a sprijini profesorii și directorii, nu pentru a-i controla excesiv.

În cadrul unei conferințe de presă, secretarul de stat de la MEC, Valentina Olaru, a explicat că pachetul de debirocratizare include mai multe modificări, menite să reducă volumul hârtiilor în sistemul educațional și să diminueze presiunea asupra cadrelor didactice.

„Se exclud din nomenclator lista elevilor din familii social-vulnerabile, fișele de observare a copilului și raportul anual de activitate în format vechi. Reducem etapele de evaluare și eliminăm obligativitatea coordonării rezultatelor cu șeful comisiei metodice”, a precizat Valentina Olaru.

Ministerul estimează că măsurile vor fi aprobate până la sfârșitul lunii februarie 2026 și subliniază că acestea reprezintă un pas important în digitalizarea și modernizarea modului de gestionare a școlilor, facilitând munca profesorilor și a directorilor.

The post Catalog electronic, grade permanente și activități de acasă, soluții MEC pentru debirocratizare appeared first on ipn.md.