Patru sate de la sudul țării încep amalgamarea voluntară. Premierul: Am salutat inițiativa

Patru localități din raionul Ștefan Vodă încep amalgamarea voluntară. Este vorba despre satele Tudora, Căplani, Olănești și Crocmaz. 

Aflat într-o vizită în regiune, premierul Alexandru Munteanu informat despre inițiativă. Conform lui, Guvernul salută intenția autorităților locale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Fiind la graniță cu Ucraina, Crocmaz este una dintre localitățile care, în ultimii ani, a înțeles cel mai bine ce înseamnă războiul: a găzduit refugiați, aude atacurile cu drone din țara vecină, iar săptămâna trecută aici a fost găsită o dronă, detonată controlat de geniștii de la Ministerul Apărării. Curajul oamenilor de a merge înainte este de apreciat.

Ei știu că viitorul Republicii Moldova este în marea familie a UE – în pace și cu mai multe oportunități de dezvoltare. Tocmai de aceea, am salutat inițiativa localităților Crocmaz, Tudora, Caplani și Olănești de a începe procesul de amalgamare voluntară. Când lucrăm împreună, reușim să creștem nivelul de trai al tuturor”, a transmis Alexandru Munteanu.

Guvernul a anunțat la începutul anului 2026 că a inițiat consultări publice pentru reforma administrației publice locale. Procesul ar urma să fie finalizat toamna, conform declarațiilor făcute de Alexei Buzu.

Articolul Patru sate de la sudul țării încep amalgamarea voluntară. Premierul: Am salutat inițiativa apare prima dată în Realitatea.md.