
Uniunea Europeană își consolidează sprijinul pentru securitatea Republicii Moldova în contextul geopolitic actual, marcat de riscuri tot mai vizibile în regiune, a declarat șefa Delegației UE la Chișinău, Iwona Piórko, în cadrul emisiunii „Територия свободы” de la Realitatea TV.
Ea a subliniat că problemele de securitate au devenit o prioritate pentru întreaga Europă, dar și pentru cetățenii Moldovei, care resimt direct aceste riscuri.
Oficiala europeană a menționat că, la solicitarea autorităților de la Chișinău, Uniunea Europeană a oferit deja aproximativ 200 de milioane de euro pentru sprijin în domeniul securității și apărării, iar alte fonduri urmează să fie alocate.
De asemenea, de doi ani este activă o misiune de parteneriat a UE în Republica Moldova, care oferă asistență în combaterea dezinformării, a amenințărilor cibernetice și a altor riscuri hibride. Finanțarea este acordată inclusiv prin intermediul așa-numitului Fond European pentru Pace.
Referindu-se la legătura dintre securitate și procesul de aderare la Uniunea Europeană, Iwona Piórko a explicat că aceasta nu este una directă, dar este esențială. Potrivit ei, o țară care nu se simte în siguranță nu poate avansa eficient în reforme economice, dezvoltarea agriculturii sau susținerea mediului de afaceri, iar lipsa stabilității descurajează investitorii să vină în Republica Moldova.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/despre-securitate.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Șefa Delegației UE: Fără securitate, Moldova nu poate avansa în reforme și investiții apare prima dată în Realitatea.md.