Jurnalistul reținut este Don Lemon, fost prezentator pentru CNN. În decursul lunii ianuarie acesta a participat la o manifestație împotriva ICE. Protestatarii au pătruns într-o biserică din St. Paul, Minnesota și au întrerupt slujba pentru a-și demonstra opoziția față de unul dintre pastori care coalbora cu secția locală a Serviciului de Imigrări.
Lemon a susținut că s-a aflat la protest în calitate de jurnalist: „Sunt doar aici și fotografiez, nu fac parte din grup. Sunt jurnalist”, afirma acesta la momentul protestului.
Avocatul său, Abbe Lowell, a declarat vineri dimineață că Lemon a fost reținut de agenți federali în Los Angeles, unde se afla pentru a relata despre gala premiilor Grammy.
„Don este jurnalist de 30 de ani, iar munca sa protejată constituțional în Minneapolis nu a fost diferită de ceea ce a făcut întotdeauna. Primul Amendament există pentru a proteja jurnaliștii al căror rol este de a scoate la iveală adevărul și de a-i trage la răspundere pe cei aflați la putere”, se arată în comunicatul avocatului, citat de CNN.
Avocatul a calificat reținerea jurnalistulu drept un atac, declarând: „Acest atac fără precedent asupra Primului Amendament și încercarea transparentă de a distrage atenția de la numeroasele crize cu care se confruntă această administrație nu vor rezista. Don va combate aceste acuzații cu vigoare și temeinicie în instanță”.
Cu toatea acestea Departamentul de Justiție a anunțat că Lemon va fi pus sub acuzare , susținând că nu avea dreptul să se afle pe proprietatea privată a bisericii și că întreruperea slujbei ar fi încălcat dreptul enoriașilor la libertatea religioasă.