Iranul susține că programul său nuclear nu poate fi eliminat, în ciuda presiunilor SUA

Comandantul armatei iraniene, generalul-maior Amir Hatami, a declarat sâmbătă că programul nuclear al Iranului nu poate fi distrus, chiar și în condițiile intensificării presiunilor americane, scrie baha.com.

„Știința și tehnologia nucleară a Republicii Islamice Iran nu pot fi eliminate, chiar dacă oamenii de știință și fiii acestei națiuni sunt martirizați.”

Oficialul iranian a avertizat totodată că forțele armate ale țării rămân pregătite să răspundă oricărui atac.

Declarațiile vin după ce președintele SUA, Donald Trump, a afirmat că se așteaptă ca Teheranul să caute un acord privind statutul său nuclear, potrivit AFP.

Tot sâmbătă, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat că Iranul este pregătit să „îmbrățișeze un acord nuclear corect și echitabil” care ar aborda „interesele legitime” ale țării și ar duce la ridicarea sancțiunilor. El a repetat că Teheranul nu a încercat niciodată să dobândească arme nucleare.

„Iranul este întotdeauna pregătit să colaboreze cu statele regionale pentru a proteja pacea și stabilitatea în regiunea noastră și a o proteja de agresiuni ilegale”, a declarat Araghchi în urma întâlnirilor cu ministrul turc de externe, Hakan Fidan (în imagine, în dreapta) și cu președintele Recep Tayyip Erdogan.

Fidan a adăugat că negocierile acordului nuclear dintre Iran și Statele Unite sunt necesare pentru stabilitatea regională. „Relațiile trebuie normalizate pe baza unui nou acord. Le-am transmis tuturor omologilor noștri, cu fiecare ocazie, că suntem împotriva unei intervenții militare împotriva Iranului”, a spus Fidan

Publicat
Din categoria Politic