Moldova afectată de deconectarea electrică. Premierul: „Vă îndemn să rămânem solidari”

Premierul Alexandru Munteanu a venit cu o reacție după ce, în această dimineață, 31 ianuarie, o parte a Republicii Moldova a rămas fără energie electrică, ca urmare a unor probleme grave în rețeaua electrică din Ucraina, care au provocat o cădere de tensiune pe linia de 400 kV Isaccea–Vulcănești–MGRES.

„Știu că mulți s-au îngrijorat și e firesc să ne simțim așa când ne lipsesc cele mai necesare lucruri – lumină, căldură, comunicare limitată. Vă îndemn să rămânem solidari, să avem grijă de cei mai vulnerabili și să avem încredere că instituțiile lucrează pentru soluționarea rapidă a problemei. Echipele Moldelectrica intervin în regim continuu pentru remedierea situației”, a transmis premierul.

Potrivit prim-ministrului, în mai multe localități alimentarea cu energie electrică a fost deja restabilită, iar lucrările continuă până la revenirea completă la parametri normali.

„Toate instituțiile medico-sanitare funcționează în regim de siguranță – spitalele sunt conectate la generatoare electrice. Poliția îndeamnă toți șoferii să circule cu prudență, din cauza întreruperii unor semafoare, fiind prezentă în intersecțiile aglomerate pentru a fluidiza traficul și a preveni producerea accidentelor. Serviciul Vamal operează manual trecerea frontierei pentru a evita blocarea traversării, din cauza întreruperii temporare de curent.

Mulțumesc tuturor specialiștilor care lucrează neîntrerupt pentru restabilirea sistemului energetic și tuturor celor implicați în gestionarea acestei situații”, se mai arată în mesajul lui Alexandru Munteanu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cetățenii sunt îndemnați să:

  • se informeze doar din surse oficiale;
  • urmărească actualizările instituțiilor responsabile;
  • acționeze cu calm și responsabilitate;
  • economisească bateria telefonului și să-l folosească doar pentru urgențe;
  • circule cu prudență, deoarece unele semafoare nu funcționează și drumurile sunt în condiții de iarnă;
  • aibă grijă de persoanele vulnerabile și să verifice cum se simt acestea.

Articolul Moldova afectată de deconectarea electrică. Premierul: „Vă îndemn să rămânem solidari” apare prima dată în Realitatea.md.