
O femeie a fost transportată la spital cu arsuri de gradul I și II la membrele inferioare, precum și cu intoxicație, după ce locuința sa a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul a avut loc luni seara, 2 februarie, în municipiul Bălți.
Fumul care ieșea din locuință a fost observat de vecini, care au alertat ulterior pompierii.
„La fața locului au intervenit două echipe de pompieri și salvatori. În timpul lichidării incendiului, pompierii au depistat în interior proprietara locuinței, o femeie în vârstă de 60 de ani, aflată în stare de inconștiență. Victima a fost evacuată imediat în exterior, unde salvatorii au efectuat manevre de resuscitare, reușind s-o salveze”, transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Potrivit IGSU, focul a afectat parțial bunurile materiale dintr-o odaie. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au constatat că, incendiu ar fi izbucnit, cel mai probabil din cauza imprudenței în timpul fumatului. La fața locului au fost găsite aruncate mucuri de țigări.
Autoritățile atenționează cetățenii că nerespectarea regulilor de securitate în timpul fumatului, poate avea consecințe grave. În acest sens, populația este îndemnată să evite fumatul în interiorul locuințelor, în special în apropierea materialelor combustibile sau a celor ușor inflamabile. De asemenea, să nu lase țigările aprinse fără supraveghere.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
De la începutul anului 2026, în Republica Moldova au fost înregistrate 307 de incendii, în urma cărora 33 de persoane au decedat.
Articolul Incendiu puternic în nordul țării, provocat de o țigară nestinsă: O femeie a ajuns la spital cu arsuri apare prima dată în Realitatea.md.