Ungaria a depus o cerere la Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg pentru a anula regulamentul REPowerEU, care interzice importurile de gaze din Rusia, adoptat săptămâna trecută de Consiliul UE. Despre aceasta a anunțat ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, transmite IPN.
Péter Szijjártó a declarat că Budapesta solicită abrogarea regulamentului REPowerEU, considerând că acesta a fost adoptat cu încălcarea legislației Uniunii Europene. Ministrul ungar a subliniat că încetarea importurilor de energie ar trebui decisă doar prin sancțiuni adoptate în unanimitate de toate statele membre și a acuzat că regulamentul a fost promovat sub pretextul unei măsuri de politică comercială.
Ministrul ungar Péter Szijjártó a afirmat că tratatele UE stabilesc clar că fiecare stat membru decide independent asupra surselor și furnizorilor de energie. El susține că principiul solidarității energetice, care obligă Uniunea să asigure securitatea aprovizionării tuturor statelor membre, a fost încălcat în cazul Ungariei, deoarece alternativele la gazul rusesc sunt mai scumpe și mai puțin fiabile.
Săptămâna trecută, Consiliul UE a aprobat acordul politic REPowerEU pentru eliminarea treptată a importurilor de gaze din Rusia: gazul lichefiat va fi interzis de la începutul anului viitor, iar cel prin conducte până în toamna lui 2027. Acordul, publicat pe 26 ianuarie în Jurnalul Oficial, a intrat în vigoare a doua zi. 24 de state membre au votat pentru, Ungaria și Slovacia împotrivă, iar Bulgaria s-a abținut.
The post Ungaria contestă la Curtea Europeană de Justiție interdicția privind importul de gaze rusești appeared first on ipn.md.