Substanțe interzise într-un parfum Viorica Cosmetic. ANSP retrage două loturi de pe piață

Agenția Națională pentru Sănătate Publică a anunțat retragerea de pe piață a două loturi de apă de parfum „Adora Entourage”, produs de Viorica-Cosmetic, după ce în compoziția acestora au fost depistate substanțe interzise.

Potrivit ANSP, unul dintre loturi, cu termen de valabilitate până la 21 martie 2028, conține Butylphenyl Methylpropional (BMHCA) – o substanță interzisă în produsele cosmetice. Cel de-al doilea lot, valabil până la 24 martie 2030, conține Hydroxyisohexyl 3-Cyclohexene Carboxaldehyde, de asemenea interzisă pe piața din Republica Moldova.

Autoritatea a dispus retragerea imediată a produselor de la comercializare, rechemarea acestora de la consumatori și distrugerea loturilor neconforme, conform legislației în vigoare.

ANSP recomandă consumatorilor să verifice etichetele produselor cosmetice, în special lista ingredientelor și numărul lotului, să țină cont de informările oficiale și să evite utilizarea produselor neconforme, returnându-le, după caz, comercianților de la care au fost achiziționate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Substanțe interzise într-un parfum Viorica Cosmetic. ANSP retrage două loturi de pe piață apare prima dată în Realitatea.md.