
Cătălin Lungu se implică în „războiul” dintre Emilian Crețu și Valeriu Mircea. Vlogherul s-a expus pe TikTok despre cearta dintre cei doi pe online.
Lungu a spus că nu este de acord cu părerea lui Emilian Crețu despre demisia Anastasiei Nichita în Parlament. În același timp, el a criticat și reacția lui Valeriu Mircea la declarațiile făcute de actor.
„Cum a răspuns Mircea, mi s-a făcut rușine pentru 15 generații înainte. Trebuie să poți”, a spus Lungu într-un video publicat pe rețeaua de socializare.
La scurt timp, Valeriu Mircea a publicat un nou video, cu replică. Totodată, sportivul s-a declarat indignat că este prezentat în presă drept soțul Anastasiei Nichita și a spus că nu înțelege reacțiile la declarația pe care a făcut-o despre afirmațiile lui Emilian Crețu.
„Tu să îmi indici mie cu cine trebuie să vorbesc, este o greșeală. Tu nu ești nimeni, ca să decizi mie cu cine trebuie să am o ceartă în mediul online”, i-a răspuns campionul lui Lungu.
Valeriu Mircea și Emilian Crețu au făcut schimb de replici pe internet după ce actorul s-a expus despre demisia Anastasiei Nichita din Parlament. În opinia sa, partidul de guvernare a avut o strategie, atunci când a invitat mai multe vedete să participe la alegerile parlamentare pe lista PAS, iar următorul care va pleca din Legislativ ar putea fi dirijorul Nicolae Botgros.
Drept reacție, soțul sportivei a respins ipoteza actorului, l-a numit „Emiliana” și „clovn al Moldovei” pe Crețu.
Articolul VIDEO În „războiul” dintre Crețu și Mircea apare Lungu. Sportivul, supărat că este numit „soțul Anastasiei Nichita” apare prima dată în Realitatea.md.