Administrația Națională a Drumurilor (AND) a constatat neconformități pe un sector de drum regional aflat în reparație în raionul Telenești și a notificat antreprenorul responsabil.
Este vorba despre drumul regional G65 G64 – Telenești – Mîndrești – Ghiliceni – M5, kilometrii 11,66 – 15,60, între M5 și Cișla. În urma verificărilor efectuate în teren, au fost constatate denivelări minore ale carosabilului pe un sector reparat, transmite IPN.
„Antreprenorul responsabil de executarea lucrărilor a fost notificat oficial cu privire la remedierea neconformităților constatate, iar recepționarea obiectivului va fi efectuată doar după înlăturarea integrală a problemelor identificate”, a precizat Administrația Națională a Drumurilor.
Proiectul în cauză vizează reparații pe o lungime de 3,94 km, cu o valoare a investiției de peste 17,8 milioane de lei.
The post Neconformități pe un drum aflat în reparație la Telenești: AND a notificat antreprenorul appeared first on ipn.md.