Procurorul Nicolae Busuioc va fi supus unei proceduri disciplinare după ce a depus cu întârziere cererea de prelungire a arestului

Procurorul anticorupție, Nicolae Busuioc, care a depus cu întârziere cererea de prelungire a arestului preventiv în privința lui Vladimir Andronachi va fi supus unei proceduri disciplinare. Asta a declarat pentru Jurnal TV membrul Consiliului Superior al Procurorilor, Andrei Cebotari. Potrivit lui, astfel de fapte pot provoca consecințe juridice grave, mai ales că întârzierea a avut efect direct asupra dosarului Andronachi. Curtea de Apel a dispus ieri eliberarea fostului deputat din arest preventiv.