Runda de miercuri din Superliga de fotbal se deschide la ora 16:00 cu partida Metaloglobus București – Miercurea Ciuc. Un meci cu miză directă în lupta pentru evitarea retrogradării.
Gazdele ocupă ultimul loc în clasament, cu 11 puncte, în timp ce formația din Harghita se află pe poziția a 14-a, cu 19 puncte.
Metaloglobus vine după eșecul suferit cu CFR Cluj, scor 2-4, iar Miercurea Ciuc a pierdut la limită, 0-1, în etapa precedentă, pe teren propriu, cu FCSB.
De la ora 18:00 este programat meciul UTA Arad – CFR Cluj, care se va disputa pe Arena „Francisc Neuman”.
UTA, aflată pe locul 7, caută un rezultat pozitiv pentru a rămâne în apropierea zonei de play-off.
CFR Cluj traversează o perioadă foarte bună, cu cinci victorii consecutive, și ocupă poziția a 9-a în clasament. Vicecampioana are nevoie să-și continue seria de succese pentru a rămâne în cursa pentru play-off.
În tur, cele două echipe au încheiat la egalitate, scor 1-1.
Ziua se încheie cu confruntarea Farul Constanța – Dinamo București, programată de la ora 20:30, pe stadionul din Ovidiu.
Farul se află pe locul 10, însă are un parcurs solid pe teren propriu și o serie de două victorii consecutive.
Dinamo se află în lupta pentru titlu și nu mai are voie să facă alți pași greșiți după remiza cu Petrolul din runda anterioară.
Dinamo ocupă poziția a treia în momentul de față, la trei puncte de primul loc. Rapid a ajuns în fruntea ierarhiei, marți, după succesul clar cu Hermannstadt, din prima zi a etapei intermediare.
Câinii roșii reprezintă una dintre cele mai constante echipe ale sezonului, cu doar trei înfrângeri în 24 de etape.
Ultimul duel direct dintre Farul și Dinamo s-a încheiat fără goluri, 0-0.