Mai multe familii eligibile la compensațiile pentru căldură. Ministra Muncii spune cu cât a crescut numărul

Numărul gospodăriilor eligibile pentru compensații la căldură a crescut începând cu luna noiembrie. Astfel, dacă în noiembrie au fost înregistrate 605 mii de gospodării eligibile, în luna ianuarie numărul acestora a crescut cu aproximativ 15 mii. Declarațiile au fost făcute de ministra Muncii, Natalia Plugaru, după ședința Guvernului din 4 februarie.

Potrivit autorităților, bugetul alocat pentru luna ianuarie destinat acordării compensațiilor constituie 469 de milioane de lei.

„A fost o creștere de gospodării elegibile începând cu luna noiembrie, pentru că în noiembrie am avut 605.000 de gospodării și, după cum vedeți, în ianuarie a crescut practic 15.000 de gospodării elegibile. Bugetul pentru luna ianuarie este de 469.000.000 de lei. (…) În ceea ce privește tipurile de încălzire, cea mai mare parte, bineînțeles, este pentru gospodăriile care se încălzesc cu lemn, 293.000 de gospodării, după care urmează gospodăriile care se încălzesc pe gaze, 175.000, termia, avem 109.000 de gospodării, și energie electrică, 45.000 de gospodării”, explică Natalia Plugaru.

Articolul Mai multe familii eligibile la compensațiile pentru căldură. Ministra Muncii spune cu cât a crescut numărul apare prima dată în Realitatea.md.