Radu Miruță a atras atenția, în cadrul conferinței de presă de joi, asupra unui „trend” observat în ultimii ani, legat de transferul unor suprafețe mari de teren din proprietatea Ministerului Apărării, aflate în zone cu potențial imobiliar ridicat.
Potrivit ministrului, peste o mie de hectare au fost cedate în baza unor hotărâri de guvern, cu obligația ca, în termen de cinci ani, să fie construite locuințe destinate personalului militar.
„Din verificările pe ultimii ani pe care le-am făcut, e vorba de peste o mie de hectare de teren și de 2.387 de locuințe care ar fi avut obligația să fie ridicate și care nu s-au ridicat. 2.387 de locuințe!”, a avertizat Miruță.
„Să facem distincție între proiectele de interes public și cele cu interes speculativ”
În acest context, ministrul a anunțat că nu va prelungi hotărârile de guvern care urmează să expire și pentru care obligațiile asumate nu au fost îndeplinite.
„Toate hotărârile de guvern care vor expira în perioada următoare la termen de nerealizare a acestor obligații, propunerea mea și semnătura mea va fi ca ele să nu mai fie continuate”, a declarat acesta.
Radu Miruță a făcut însă o distincție între proiectele de interes public real și cele care ascund, în opinia sa, intenții speculative.
„Sunt situații izolate în care se pune problema de 170 de metri pătrați pentru un sens giratoriu sau pentru magistrală de metrou, acolo nu e vorba despre asta.
Dar să dai 37 de hectare spunând că vei face tu ceva vreodată acolo, cu scopul ca, la un moment dat, să-l treci în domeniul, poate, privat și să ajungă acolo afaceri imobiliare, este ceva ce eu nu voi tolera”, a afirmat ministrul.
Spitalul Militar și Clubul Sportiv al Armatei – auditate
Totodată, șeful Apărării a anunțat că sunt în desfășurare două investigații ample, derulate de audit și Corpul de Control, la Spitalul Militar Central și la Clubul Sportiv al Armatei, inclusiv în ceea ce privește situația de la Steaua.
„Se lucrează intens, în fiecare zi pare că se descoperă altceva. Am început să primesc informații sumarizate”, a spus Miruță.
Ministrul a precizat că va face publice concluziile și măsurile dispuse după finalizarea rapoartelor. „Atunci când voi primi raportul final, vă voi anunța măsurile luate și care sunt consecințele pentru cei care greșesc.
Nu fac o vânătoare de vrăjitoare în acest minister, însă e o abordare care asigură starea de sănătate a acestei instituții”, a explicat el, adăugând că obiectivul este identificarea mecanismelor care au permis apariția neregulilor și eliminarea lor.
„Toleranță nu există”
Radu Miruță a transmis un avertisment ferm celor implicați în proiecte controversate cu Ministerul Apărării.
„Cei care au de gând sau au în derulare diverse proiecte de genul ăsta cu Ministerul Apărării, sugestia mea sinceră este că e mai sănătos să renunțe acum decât să fie prin intermediul DNA acestei renunțări. Toleranță nu există”, a declarat ministrul.
Acesta a subliniat că fondurile publice destinate înzestrării Armatei trebuie gestionate strict și transparent.
„Nu se poate să folosim bani publici pentru înzestrarea armatei și procesarea acestor bani să treacă prin genul de instrumente care nu garantează optimizarea acestor resurse”, a conchis Radu Miruță.