Reacția ANTA la proteste: Instituția acționează conform legii, nu la presiune publică

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a venit cu o reacție la declarațiile făcute de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), care a acuzat instituția de presupusă inacțiune.

Potrivit ANTA, situația din teren este monitorizată constant, iar în cazul operatorilor care nu respectă regulile sunt aplicate sancțiuni.

„În această săptămână, în zilele de luni, 2 februarie, și joi, 5 februarie, au fost efectuate controale repetate asupra activității de transport desfășurate la adresa str. Calea Moșilor 2/A, municipiul Chișinău. În urma acestora, au fost întocmite procese-verbale cu privire la contravenție pentru nerespectarea punctului de îmbarcare prevăzut în graficul din autorizații, fiind aplicate sancțiunile corespunzătoare”, se arată în comunicatul ANTA.

Agenția subliniază că nu adoptă decizii la presiune publică sau la cereri individuale, ci acționează strict în baza legii.

Reprezentanții ANTA mai menționează că protestele sunt un drept legal, însă soluțiile reale se obțin prin dialog și cooperare. Instituția rămâne deschisă pentru comunicare cu operatorii de transport și organizațiile de profil, pentru protejat interesul public și drepturile pasagerilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Transportatorii vor ieși la protest în Chișinău. Pe ce dată

Articolul Reacția ANTA la proteste: Instituția acționează conform legii, nu la presiune publică apare prima dată în Realitatea.md.