
Președinta Maia Sandu a explicat motivele care au stat la baza numirii fostului premier Dorin Recean în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență. Șefa statului a precizat că Dorin Recean activează în calitate de consilier, dar nu are birou în incinta Președinției și nu ridică niciun salariu, transmite IPN.
„Dorin Recean este un consilier, fără salariu, cu normă limitată de lucru. Atunci când am nevoie de sfaturile lui, atunci îl invit. De asemenea, el ne reprezintă în anumite foruri unde se discută despre reziliență”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la Tv8.
Președinta a menționat că Republica Moldova este tot mai des invitată la evenimente internaționale pentru a-și împărtăși experiența în domeniul rezilienței, în special în contextul contracarării atacurilor hibride și a interferențelor externe.
„Republica Moldova este văzută ca o țară cu experiență pozitivă în domeniul rezilienței pentru că am reușit să ținem piept la mai multe atacuri de interferență din partea rușilor. Există multe activități unde suntem invitați să venim, să povestim, să ne împărtășim experiența. Asta este una dintre sarcini. A doua sarcină este munca de consolidare a rezilienței pe interior”, a precizat președinta Republicii Moldova.
Șefa statului a clarificat diferența dintre funcția de consilier și cea de emisar special. „Consilier ar fi însemnat să fie angajat cu normă întreagă și să aibă salariu. În calitate de emisar este consilier fără salariu. Nici Dorin Recean și nici Nicu Popescu nu au oficii în președinție și nici salarii”, a punctat Maia Sandu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Prin decret prezidențial, fostul premier Dorin Recean a fost numit în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență, iar fostul ministru de externe, Nicu Popescu, a fost desemnat emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice.
Articolul Președinta Maia Sandu: Dorin Recean activează ca emisar în calitate de consilier neremunerat apare prima dată în Realitatea.md.