Reforma actelor permisive poate economisi antreprenorilor 264 de milioane de lei anual, MDED

Autoritățile vor continua și în acest an reforma și simplificarea actelor permisive pentru antreprenori. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării estimează că astfel antreprenorii vor putea economisi până la 264 de milioane de lei pe an, transmite IPN.

Până în prezent, MDED a modificat acte permisive în 12 sectoare economice și a vizat 206 genuri de activități, care reprezintă 29% din PIB-ul anului 2024.

„ În Moldova, cetățenii și sectorul de afaceri reprezintă motorul prosperității. Nu putem avansa în implementarea reformelor fără o cooperare strânsă cu mediul privat. Obiectivul nostru este să trecem de la o economie bazată pe consum la una bazată pe producție și inovație”, a declarat ministrul Eugeniu Osmochescu.

Primele trei luni de conducere a ministerului au fost marcate de lansarea regimului fiscal pentru freelanceri, care a atras circa 1 000 de persoane într-o singură lună, a remarcat oficialul.

Situația macroeconomică din primele 11 luni ale anului trecut a arătat o creștere economică de 2,7%, depășind estimările partenerilor internaționali, inclusiv Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. În același timp, investițiile capitale au avansat cu 22%, iar producția industrială cu aproape 5%.

Pentru acest an, potrivit ministrului, prioritare sunt simplificarea relațiilor dintre antreprenori și stat și atragerea investițiilor, atât locale, cât și străine, cu sprijinul diasporei.

The post Reforma actelor permisive poate economisi antreprenorilor 264 de milioane de lei anual, MDED appeared first on ipn.md.