
Nicu Popescu face parte din echipa președintei și promovează imaginea Moldovei în statele membre ale Uniunii Europene, susține Maia Sandu. Președinta a relatat în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8 că acesta nu primește salariu pentru activitatea sa.
Întrebată de ce nu știe Mihai Popșoi ce face Nicu Popescu, șefa statului a punctat că pe domeniul de activitate a emisarului de coordonare este responsabilă viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov. În același timp, conform Maiei Sandu, totuși există coordonare și cu Ministerul Afacerilor Externe.
„Acțiunile pe care le întreprinde domnul Popescu țin mai mult de competența, de lucrurile pe care trebuie să le fac eu. Și asta ține de promovare Republicii Moldova pe planul integrării europene. Noi trebuie să lucrăm și cu partidele de la guvernare, și cu partidele din opoziție, din țările Uniunii Europene, și cu societatea civilă din statele europene”, a explicat președinta.
Nicu Popescu a fost ales deputat pe listele PAS, la alegerile parlamentare din 2025, dar a anunțat că renunță la mandat. Maia Sandu l-a numit prin decret prezidențial emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice.
Articolul Ce responsabilități are emisarul Nicu Popescu? Șefa statului: Este din echipa mea… apare prima dată în Realitatea.md.