Zboruri directe Chișinău-Vilnius și cooperare bilaterală: Mihai Popșoi, în discuții cu omologul lituanian

Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, s-a întâlnit cu omologul său din Lituania, Kęstutis Budrys, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău. Discuțiile au confirmat nivelul înalt al dialogului politic dintre cele două țări și au evidențiat evoluția pozitivă a cooperării bilaterale.

Oficialii au discutat despre lansarea, începând cu 1 aprilie 2026, a zborurilor directe Chișinău-Vilnius, care vor facilita contactele economice și interumane. De asemenea, au abordat aprofundarea parteneriatului privind extinderea cooperării economice și sectoriale. A fost evidențiat sprijinul constant oferit de Lituania Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, inclusiv prin schimbul de experiență privind implementarea reformelor și a acquis-ului comunitar, precum și prin expertiza furnizată în domenii-cheie ale reformei.

Mihai Popșoi a subliniat importanța președinției lituaniene a Consiliului Uniunii Europene, care va începe la 1 ianuarie 2027, pentru avansarea agendei de extindere a Uniunii Europene. Totodată, Mihai Popșoi a salutat dinamica pozitivă a cooperării economice dintre cele două țări, menționând prezența a 53 de companii cu capital lituanian în Moldova și organizarea, la Chișinău, a unui forum de afaceri cu participarea companiilor lituaniene interesate de noi oportunități investiționale.

„Lituania este un partener de încredere al Republicii Moldova și un susținător ferm al parcursului nostru european. Apreciem deschiderea cu care împărtășește experiența sa de integrare și contribuția la avansarea reformelor”, a declarat Mihai Popșoi.

La rândul său ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania a subliniat că: „Republica Moldova avansează rapid în procesul de reformă, iar Lituania este un susținător puternic al integrării sale europene. O Europă puternică nu este completă fără Republica Moldova, Ucraina și vecinii noștri din Balcanii de Vest”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că astăzi, 6 februarie, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Lituania, Kęstutis Budrys, se află în vizită la Chișinău. Vizita are drept obiectiv consolidarea relațiilor bilaterale moldo-lituaniene, aprofundarea dialogului politic și reafirmarea sprijinului Republicii Lituania pentru parcursul european al Republicii Moldova, inclusiv în contextul evoluțiilor regionale și de securitate.

Oficialul lituanian va avea ulterior întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu premierul Alexandru Munteanu.

Vom avea oaspeți! Ministrul de Externe al Lituaniei vine vineri în Republica Moldova

Articolul Zboruri directe Chișinău-Vilnius și cooperare bilaterală: Mihai Popșoi, în discuții cu omologul lituanian apare prima dată în Realitatea.md.