Olimpiadele școlare din 7–8 februarie, reprogramate din cauza vremii

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că, în contextul situației meteorologice și al prognozelor pentru perioada 6–9 februarie, olimpiadele raionale, municipale și zonale programate pentru sâmbătă și duminică, 7 și 8 februarie 2026, vor fi reprogramate. Decizia a fost luată împreună cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, în coordonare cu organele locale de specialitate în domeniul învățământului.

Potrivit anunțului, olimpiadele de Matematică și Limbi străine: Limba engleză și Limba spaniolă se vor desfășura joi, 12 februarie, cu începere de la ora 12:00. Olimpiadele de Informatică și Limbi străine: Limba franceză și Limba germană sunt programate pentru vineri, 13 februarie, tot de la ora 12:00.

Celelalte olimpiade și concursuri rămân, la această etapă, organizate conform orarului actualizat prin Ordinul MEC nr. 178 din 28 ianuarie 2026. Pentru instituțiile de învățământ în care olimpiadele vor avea loc joi și vineri, organele locale vor decide dacă procesul educațional se va desfășura online sau dacă lecțiile vor fi prescurtate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Decizia vine pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile prognozate pentru începutul lunii februarie, care pot influența deplasarea elevilor și desfășurarea activităților educaționale.

Articolul Olimpiadele școlare din 7–8 februarie, reprogramate din cauza vremii apare prima dată în Realitatea.md.