Bolojan, în plenul Senatului, la moțiunea simplă pe Acordul UE-Mercosur: Când Nicușor Dan anunța că România este în favoarea acestui acord, nimeni nu s-a îngrijorat

Luni, în plenul Senatului, se dezbat în trei moțiuni simple depuse de parlamentarii din Opoziție. Una dintre moțiuni vizează Acordul UE-Mercosur, care a generat nemulțumiri în rândul aleșilor.

Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, luni, că moțiunea simplă pe Acordul UE-Mercosur pornește de la „două premise false”: ideea că decizia ar fi fost luată în clandestinitate și că acordul ar fi defavorabil României.

În intervenția sa, premierul a subliniat că acordul UE–Mercosur este negociat de peste două decenii, proces început înainte ca România să devină stat membru al Uniunii Europene.

„Întreaga construcție a textului moțiunii pare să spună că semnatarii au aflat despre acest acord cu țările Mercosur abia atunci când Uniunea Europeană a anunțat încheierea negocierilor. Realitatea este că acest acord, unul dintre cele mai ample acorduri comerciale din lume, este în proces de negociere încă dinainte ca România să devină membru al Uniunii Europene. (…) În 2019, când noi am deținut președinția rotativă a Consiliului European, anunțam la finalul mandatului că am încheiat negocierile cu țările Mercosur. România a contribuit la pregătirea celor trei runde de negocieri care au avut loc pe parcursul jumătății de an în care am deținut președinția. Vorbim de ceva ce s-a întâmplat în urmă cu șapte ani”, a spus premierul în plenul Senatului. 

Bolojan: Nimeni nu s-a întrebat public dacă acest tratat ne ajută sau ne încurcă

Bolojan a mai subliniat faptul că în luna decembrie 2025, când președintele Nicușor Dan a anunțat public sprijinul din partea țării pentru acest acord, nu au existat reacții politice sau îngrijorări publice.

„Nimeni nu a fost îngrijorat, nimeni nu s-a întrebat public atunci dacă e bine sau e rău, dacă acest tratat ne ajută sau ne încurcă. La finalul anului trecut, pe 19 decembrie, după Consiliul European, când președintele Nicușor Dan anunța că România este în favoarea acestui acord, a fost liniște, nimeni nu s-a îngrijorat, nu a existat nici o declarație politică. Să ne fie clar tuturor, acesta este un tratat economic care vine ca orice în viață, cu riscuri și cu oportunități. Obiectivul nostru este să ne gestionăm riscurile și să ne maximizăm oportunitățile”, a completat premierul. 

Bolojan a mai enumerat și o parte din măsuri care au fost stabilite la începutul acestui an în contextul acestui acord: controale serioase și dese la produse alimentare venite din țările Mercosur; posibilitatea de a interveni direct în piață atunci când cota de piața importurilor din țările Mercosur se modifică.

Totodată, în intervenția sa, premierul a mai afirmat că România va avea la dispoziție fonduri suplimentare, în valoare de 3,8 miliarde de euro, pentru despăgubirea fermierilor afectați de eventualele efecte ale concurenței. 

Critici la adresa semnatarilor moțiunii

În final, Ilie Bolojan a acuzat semnatarii moțiunii că folosesc tema acordului pentru a semăna „spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile acordului cu țările Mercosur, nici cum funcționează economia mondială”.

„Ca să putem vinde ceea ce producem ca țară, avem nevoie de piețe de desfacere, iar tratatul cu țările Mercosur exact asta face: deschide pentru Uniunea Europeană și pentru România o piață imensă”, a conchis Bolojan. 

Senatul dezbate, luni după-amiaza, cele trei moțiuni simple depuse de Opoziție. Acestea vizează Acordul UE-Mercosur, Educația și Apărarea.

Publicat
Din categoria Politic