Peste două mii de cazuri de infecții ale căilor respiratorii superioare au fost înregistrate în capitală săptămâna trecută, cu peste 400 mai multe comparativ cu săptămâna precedentă. Potrivit autorităților municipale, tot în această perioadă au fost înregistrate și peste trei sute de cazuri de gripă sezonieră, preponderent la copii. Grădinițele impun măsuri pentru protejarea sănătății copiilor, iar autoritățile vin cu recomandări.