Resturi de dronă au fost găsite pe plaja din Mamaia, România. „Este sigur că a fost adusă de apă”

O descoperire alarmantă a mobilizat luni seară, 9 februarie curent, autoritățile în stațiunea Mamaia din Constanța. Resturi provenind de la o dronă au fost găsite pe o porțiune de plajă, în dreptul unui hotel, zona fiind imediat securizată de forțele de ordine, relatează libertatea.ro.

Alarma a fost dată de un trecător, care a observat elementele suspecte pe nisip și a apelat serviciul de urgență 112.

Imediat, la fața locului au fost direcționate echipe mixte formate din polițiști, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN) și ofițeri ai Serviciului Român de Informații (SRI).

Poliția a instituit rapid un perimetru de siguranță, interzicând accesul civililor în apropierea resturilor, pentru a elimina orice risc potențial.

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a confirmat incidentul precizând că obiectele nu au căzut recent, ci au fost purtate de curenții marini până la țărm.

„Apa a adus la mal niște resturi. Este sigur că a fost adusă de apă”, a declarat ministrul Radu Miruță.

Oficialul a explicat că prioritatea zero a anchetatorilor este recuperarea componentelor electronice intacte, esențiale pentru a reconstitui „cutia neagră” a aparatului.

„De multe ori, pe zonele electronice care mai rămân pe drone se poate descompune traseul acestor drone: când au fost lansate, pe ce traiectorie au zburat, când au fost doborâte, dacă au picat singure pentru că au rămas fără combustibil sau dacă au fost lovite în zona apelor internaționale”, a detaliat Radu Miruță.

Investigația a fost preluată de specialiștii pirotehniști și de experții SRI. Aceștia urmează să stabilească natura exactă a aparatului – dacă este vorba despre o dronă aeriană sau una navală de suprafață – și, cel mai important, dacă epava conține materiale explozive active care ar putea pune în pericol siguranța publică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Resturi de dronă au fost găsite pe plaja din Mamaia, România. „Este sigur că a fost adusă de apă” apare prima dată în Realitatea.md.