Pretora sectorului Botanica, Diana Guba, a devenit membră a Academiei Europene pentru Relații Economice și Culturale (AEREC), în cadrul celei de-a 69-a sesiuni a organizației, transmite IPN.
Potrivit Primăriei municipiului Chișinău, această desemnare reprezintă o recunoaștere a implicării și a efortului constant depus în promovarea identității neo-latine în Republica Moldova.
„Prin această activitate, pretora sectorului Botanica se afirmă ca mesager al românilor basarabeni, contribuind la consolidarea dialogului cultural și european, precum și la promovarea valorilor și tradițiilor românești pe plan internațional”, se menționează într-un comunicat al Primăriei.
Evenimentul s-a desfășurat la Roma, Italia, în perioada 6–8 februarie. Tema sesiunii a fost „Dimensiunea europeană a lui Vlad Țepeș”, iar discuțiile s-au axat pe aspecte ce țin de identitatea istorică și culturală românească în context european.
AEREC este o organizație cu sediul la Roma, fondată în 1981, care funcționează ca o academie internațională ce reunește persoane cu profil înalt din diverse domenii, inclusiv oameni de afaceri, cercetători, rectori de universități, politicieni, diplomați și personalități culturale, selectate în urma unui proces de evaluare.
The post Pretora sectorului Botanica devine membră a AEREC appeared first on ipn.md.