CNIR anunță că au fost depuse nouă oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor la tronsonul 2 al Autostrăzii A8

„Nouă oferte au fost depuse, astăzi, la contractul pentru supervizarea lucrărilor pe tronsonul 2 al Autostrăzii A8 Târgu Neamț (Moțca)-Iași-Ungheni”, potrivit anunțului făcut marți de CNIR pe pagina de Facebook.

Acest contract pentru supervizarea lucrărilor pe tronsonul 2, respectiv Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), are o valoare de 57 milioane lei și o durată de 110 luni, din care 46 de luni pentru proiectare și execuție lucrări și 60 de luni garanția lucrărilor.

Potrivit CNIR, ofertele au fost depuse de:

  • EGIS ROMANIA
  • TECNIC Consulting Engineering Romania
  • IRD ENGINEERING
  • CONSITRANS
  • Asocierea ROMCONSTRUCT S.A. (Lider),Civil Engineering Institute „Macedonia” JSc. Skopje
  • Asocierea KONSENT (Lider),MGGP,MGGP ENGINEERING S.R.L.
  • Asocierea K-BOX CONSTRUCTION DESIGN (Lider),INITIATIVE EXCLUSIV CONSULTING MANAGEMENT,PEYCO PROYECTOS, ESTUDIOS Y CONSTRUCCIONES, S.A.
  • Asocierea ACTIV PROIECTARE INFRASTRUCTURĂ S.R.L. (Lider),EMAY Uluslararası Mühendislik ve Müşavirlik Anonim Şirketi
  • Asocierea SEPTEMBRIE CONSULTING (Lider),CONSTANTINA-TAMARA OLCER-CUNDIEV CABINET AVOCAT,SEARCH CORPORATION

Pe traseul tronsonului 2 Târgu Frumos-Lețcani al Autostrăzii A8 vor fi construite 33 de poduri și pasaje, 2 tunele și 3 noduri (Nod Podu Iloaiei, Nod Lețcani, Nod la Drumul de Legătură cu DN 28).

Concret, supervizorul este cel care se va asigura că proiectul este finalizat la timp, la valoarea stabilită prin contractul de proiectare și execuție și la un nivel superior de calitate în conformitate cu parametrii de calitate ofertați, standardele, normativele și prevederile legale în vigoare.

Publicat
Din categoria Politic