Surse de la Cotroceni: Nicușor Dan nu vede PSD pe picior de plecare” din Guvern. Gură de oxigen” pentru Guvernul Bolojan, după cele două OUG-uri

Nicușor Dan vede cele două ordonanțe de urgență pregătite de Cabinetul Ilie Bolojan (pachetul de „administrație” și pachetul de „relansare economică”) drept un respiro care îi oferă premierului spațiu să meargă mai departe – cel puțin pe termen scurt, fără ca cineva să poată estima cât va dura acest „armistițiu” politic, au precizat pentru Mediafax surse din cadrul Administrației Prezidențiale.

Aceleași surse descriu o coaliție în care „toată lumea pare încăpățânată”: atât Bolojan, cât și PSD și UDMR își apără pozițiile și își calculează pașii pentru perioada următoare. În viziunea Palatului Cotroceni, social-democrații nu par „pe picior de plecare” din Guvern, dar ar încerca să-și continue ofensiva publică împotriva premierului tocmai în intervalul în care Executivul își asumă măsurile nepopulare.

Context politic: coaliție „cu opinteli”, dar fără plan B clar

În ultimele săptămâni, Nicușor Dan a transmis public că actuala coaliție funcționează „cu opinteli” și a susținut că un guvern minoritar este puțin probabil, în lipsa unei alternative viabile.

În paralel, atacurile dinspre PSD au rămas puternice: liderul senatorilor social-democrați, Daniel Zamfir, l-a acuzat pe premier că ia decizii unilateral și că ar fi „călcat în picioare” acordul coaliției, transmițându-i inclusiv mesajul că, dacă nu-i convine formula, să-și caute altă majoritate.

Ministerul Educației: interimat prelungit și „trei nume” pe masa președintelui

Un punct sensibil rămâne Ministerul Educației și Cercetării. Portofoliul este condus interimar de Ilie Bolojan după demisia lui Daniel David, interimat oficializat prin decret.

În spațiul public, premierul a spus recent că va nominaliza un ministru „în câteva săptămâni”, fără să indice un nume.

Pe acest fundal, sursele din zona prezidențială susțin că Bolojan i-ar fi prezentat președintelui, săptămâna trecută, trei variante (atât din partide, cât și din afara lor), urmând să revină cu o propunere finală.

În coaliție, tocmai Educația este văzută ca un „portofoliu greu” în plin context de ajustări bugetare și reforme, iar întârzierea unei numiri definitive menține presiunea politică asupra Guvernului, într-un moment în care pachetul de OUG-uri ar urma să fie principalul test de forță al majorității.

De ce contează cele două OUG-uri

În plan public, Guvernul a dat semnale că reforma administrației și pachetul de relansare economică ar urma să fie trecute prin ordonanță de urgență, după ce fusese luată în calcul varianta angajării răspunderii în Parlament.

Miza este calendarul: adoptarea prin OUG înseamnă intrare imediată în vigoare, iar coaliția ar evita riscul ca întregul pachet să fie întârziat de un traseu politic mai lung, inclusiv prin atacuri la Curtea Constituțională a României.

Pe componenta economică, Alexandru Nazare a prezentat pachetul ca o schimbare de accent „de pe consum pe investiții”, cu un impact bugetar estimat la 2,1–2,2 miliarde lei în 2026 și intenția de a-l aproba la pachet cu reforma administrației.

Publicat
Din categoria Politic