
Mișcarea Alternativa Națională (MAN) condamnă practica introducerii proiectelor de lege cu puțin timp înaintea ședințelor plenare ale Legislativului, calificând-o drept abuzivă și netransparentă.
Potrivit formațiunii, un proiect de modificare a Legii avocaturii a fost inclus pe ordinea de zi și făcut public în ultimul moment, fără consultări și fără respectarea procedurilor legislative. Reprezentanții MAN susțin că o asemenea abordare încalcă principiile transparenței decizionale, securității juridice și previzibilității legii.
Formațiunea afirmă că adoptarea actelor normative în regim de urgență, fără dezbatere publică și fără posibilitatea de analiză din partea deputaților, societății civile și a profesioniștilor vizați, afectează statul de drept.
În contextul modificărilor propuse la Legea avocaturii, MAN subliniază că domeniul vizează direct funcționarea justiției și garanțiile dreptului la apărare, iar orice intervenție legislativă ar trebui să fie rezultatul unui dialog instituțional.
Mișcarea Alternativa Națională solicită respectarea strictă a procedurilor și a termenelor de transparență decizională, excluderea practicii includerii proiectelor pe ordinea de zi în ultimul moment, organizarea de consultări publice reale și retragerea inițiativelor promovate cu încălcarea normelor procedurale.
Totodată, formațiunea anunță că va sesiza partenerii instituționali și internaționali, precum și Procurorul General, și va utiliza instrumentele parlamentare și legale pentru a bloca adoptarea legilor prin metode considerate netransparente.
Articolul MAN condamnă practica de includere a proiectelor în ultimul moment pe ordinea de zi a Parlamentului apare prima dată în Realitatea.md.