RISE Moldova, interzisă în Rusia

RISE Moldova este prima organizație din Republica Moldova a cărei activitate a fost declarată indezirabilă pe teritoriul Federației Ruse.

Decizia interzice activitatea redacției noastre în Rusia, iar cetățenii ruși care colaborează cu RISE Moldova sau o susțin financiar riscă amenzi de până la jumătate de milion de ruble sau închisoare de până la șase ani.

Ilustrație: RISE Moldova

Hotărârea a fost adoptată de Procuratura Generală a Federației Ruse pe 29 ianuarie 2026 și publicată de Ministerul Justiției pe 10 februarie 2026.

Potrivit Codului penal al Federației Ruse, participarea la activitatea unei organizații declarate indezirabile, în cazul în care persoana a fost anterior sancționată administrativ pentru fapte asemănătoare, se pedepsește cu amendă de la trei sute de mii la cinci sute de mii de ruble, muncă obligatorie sau închisoare de până la patru ani. În plus, finanțarea sau colectarea de fonduri pentru o astfel de organizație poate atrage pedepse de până la cinci ani de închisoare.

Iar organizarea activității unei societăți declarate indezirabile este sancționată și mai sever, cu pedepse de până la șase ani de închisoare, la care se poate adăuga interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pentru o perioadă de până la zece ani.

Decizia Federației Ruse privind interzicerea redacției RISE Moldova

Pe lista organizațiilor „indezirabile” ale Rusiei figurează în total 329 de organizații internaționale, cele mai multe având sediul juridic în SUA, Germania și Marea Britanie. 

În ultimul deceniu, RISE Moldova a publicat zeci de investigații despre Rusia și influența sa în regiune, inclusiv The Russian Laundromat (schema de spălare a 20 de miliarde de dolari prin băncile moldovenești), „Dragii compatrioți” (despre propaganda rusă), #Kremlinovici, Flota rusă din Moldova, dar și investigații despre invazia rusă în Ucraina. Totodată, am documentat oligarhii și politicienii moldoveni care se ascund în Rusia și care acționează discret la comanda Kremlinului, precum și persoane și companii care ajută Moscova să evite sancțiunile internaționale.

RISE Moldova

The post RISE Moldova, interzisă în Rusia appeared first on Rise Moldova.